stickere.net - Stickere Decorative si Tablouri Canvas

Și cu cei ignorați putem clădi viitorul. Orice copil are șansa la o viață mai bună.

Copilul este o rază de soare în viaţa unui adult. Şi el la rândul lui va fi adult şi tot aşa; acesta este ciclul vieţii, iar ce vine după noi, trebuie preţuit. Copiii sunt comorile noastre, cu ei ne mândrim după ce ne chinuim să îi creştem precum pomii ce stau să înflorească. Ei nu merită abandonaţi nici pentru 1 minut, cât timp scoatem banii de pe card la bancomate, ei trebuie ţinuţi cât mai aproape.
În România sunt foarte mulţi copii ce trăiesc în centrele de plasament. De unii nu se vrea a se mai auzi de cei care i-au lăsat, iar doar 0,5% au norocul de a fi luaţi înapoi, acasă. Acolo viaţa nu este uşoară. Dar din această cauză s-a născut un proiect.

Împreună cu fotograful Horia Manolache, fotograf implicat anterior în proiecte sociale importante, cu rezonanţă în mass-media la nivel naţional şi internaţional, copiii din 2 centre de plasament din judeţul Constanţa vor realiza fotografii artistice având ca subiect tocmai mâinile copiilor şi legătura simbolică între copii, personalul din centre şi comunitate. Fotografiile vor ilustra speranţă, viitor pozitiv, prietenie, echipă, capacitate de reuşită, atitudine pozitivă în general.

Se doreşte ca fiecărei fotografii să îi fie alăturată câte o poveste despre “mâini”, câteva cuvinte despre copii – de la cei care îi cunosc sau chiar câteva cuvinte spuse de ei, despre idealuri, speranţe, viitor; dar şi implicarea unor personalităţi din lumea literară, care să aibă o impresie doar prin prisma fotografiei respective. Dorim să publicăm şi o carte-album cu fotografii şi cuvinte, un proiect artistic deosebit. În paralel, sub îndrumarea unei persoane avizate în domeniul picturii, copiii vor fi invitaţi să realizeze desene şi picturi de asemenea cu mâini sau chiar viziuni mai largi.

Vor fi lansate website-urile dedicate www.ManaCuMana.ro şi www.CopiiCuViitor.ro, unde vor fi expuse rezultatele proiectului. Vor exista pagini în social media. Bloggeri ambasadori ai campaniei vor fi invitaţi să se implice şi să promoveze proiectul. În paralel, campanie media locală şi naţională, online şi offline. Se vor realiza expoziţii online şi offline în Constanţa şi Bucureşti (mall-uri şi alte spaţii publice, inclusiv neconvenţionale), diverse evenimente asociate.

Strângerea de fonduri se va realiza prin donaţii online şi offline, de la persoane fizice şi companii, prin mai multe sisteme, pornind de la “cumpărarea” de fotografii şi desene, inclusiv licitaţie. 100% din fondurile obţinute se vor utiliza pentru activităţi dedicate copiilor din centrele de plasament implicate în campanie, mai ales activităţi în afara centrelor (excursii, programe culturale şi artistice, activităţi recreative, spectacole, cursuri, meditaţii şcolare etc.).
Dintre toate fotografiile ilustrate, am ales-o pe cea de-a şasea. Mi-a plăcut ideea cu literele, iar referinţa ei duce spre dorinţa celor mici care vor să devină un model în viaţă. Pe lângă toate acestea, fotografia mi-a transmis culoarea vie din sufletul copiilor abandonaţi în centrele de plasament, ideile lor, chiar şi banale, despre viaţă şi, mai ales, dârzenia de care dau dovadă.

Am plăcerea de a vă informa că toate fotografiile sunt realizate de Horia Manolache și ilustrate de Gabi Toma!