stickere.net - Stickere Decorative si Tablouri Canvas

Bicicletele electrice, o nevoie a zilelor noastre

Omul a fost creat să se mişte, să cutreiere munţi, dealuri, ape, pământuri, străzi, alei, fie pe jos, fie “călare” pe ceva. La început mergea pe jos, mai târziu s-a urcat pe cal. Da, calul a fost “maşinăria” lui forte de deplasare dintr-un loc în altul. Şi tot calul a fost martor la războaie crunte şi la înlocuirea sa cu maşini sofisticate odată cu trecerea omului prin decenii, secole şi milenii.

Astăzi, ne aflăm nu la apogeul tehnologic, dar prin apropierea sa. Maşina timpul mai lipseşte; oricum sunt convins că va apărea şi ea. Când? Nu ştiu. Poate peste câţiva ani, poate peste două generaţii sau poate peste nouă.

Revenind la cal, acesta încă mai este un mijloc de transport pe la satele din ţara noastră, dar priveşte încruntat spre noile apariţii în materie de vehicule.

Vehiculele, la rândul lor, sunt un mare plus pentru omenire. Ele funcţionează pe benzină, motorină, gaz şi, mai nou, pe curent electric. Asta ştim noi. După cele mari, cum ar fi maşinile, de pildă, au apărut bicicletele electrice, trotinetele, hoverboardurile. Ce nu ştim despre primele, vorbind, este că nu sunt o tehnologie nouă. De fapt, primele biciclete propulsate de un motor apar în arhive ca fiind brevetate de inventatorii Statelor Unite, la sfârșitul secolului 19, dar ideea nu a prins atunci, motivele rămânând un mister. În forma lor actuală, bicicletele electrice cu senzori de cuplu și reglaje de putere au fost dezvoltate în anii 90, câștigând teren serios în India și China, fără însă a da lovitura pe alte piețe ale lumii.

Împinse de la spate de tendinţa mondială a urbanizării și de dorința tot mai pronunțată de diminuare a utilizării autovehiculelor, bicicletele electrice au început să cunoască în zilele noastre o apreciere uriaşă. Ele sunt părtaşe la domolirea urcușului, la micşorarea distanțelor și la creșterea vitezei de deplasare, mai mare decât pasul uman. Însă un alt mister rămâne să iasă la suprafaţă. Aşteptăm să vedem ce impact vor avea aceste biciclete, oricum, eu pariez că nu va fi negativ

Nevoia de vehicule electrice

De ce aş avea eu şi tu nevoie de un asemenea vehicul? Se pot întreba unii oameni.

Păi, să zicem că principalul merit al unei asemenea biciclete este că aceasta poate face mai uşor transportul pe două roți a mai multor oameni care poate s-au săturat să pedaleze, ori nu pot face acest lucru, bântuiţi fiind de un handicap serios. Pentru asta au fost create bicicletele electrice care transformă pedalatul zilnic într-un mod de transport eficient pentru toată lumea și, simultan, într-o alternativă foarte bună automobilului.

“Alergând” dintr-un loc în altul cu bicicleta electrică, orașele pot căpăta o nouă față, una mai sănătoasă, una mai degajată una mai lipsită de ambuteiaje. Ce nu ştiu unii oameni, este că aşa se poate îmbunătăți calitatea aerului și se pot bucura de beneficiile acestui mijloc de transport care ţine foarte mult de latura zilnică a fiecăruia.
Eu, unul, fac parte din categoria oamenilor care au rutina în sânge. Locul meu de muncă nu este într-un punct fix, ci presupune mobilitate. Mă deplasez zilnic din supermarket în supermarket pentru a superviza lucrătorii comerciali care aşază diverse sortimente de marfă pe rafturi. Astfel, paşii mei într-o zi normală sunt de ordinul miilor, iar kilometri sunt şi ei mulţi; iată dovada...
Ce-i drept, mă pot deplasa şi cu mijloacele de transport în comun, recunosc, dar fiind vară, mirosul nu este tocmai plăcut, transpiraţia şi izul mâncării transportate de bătrâni în sacoşe te fac să nu mai urci treptele autobuzelor sau troleibuzelor, aşa că rare sunt momentele când mă regăsesc pe scaunul vreunuia. Dar nu mă plâng, căci eu am ales să fac acest lucru şi îl pot numi chiar şi antrenament. Mai rău este când vremea nu ţine cu mine şi din senin picături mari de ploaie se prăvălesc, udându-mă groaznic, sau iarna, când gerul este extrem de năpraznic.
Aşa arată tenişii mei după o zi de muncă; tociţi şi murdari de mama focului...
Odată m-am gândit chiar să îmi cumpăr o bicicletă clasică, dar banii sunt puţini, cheltuielile multe, şi niciodată nu am ajuns să pun mâna pe un asemenea trofeu. Da, trofeu, i-am zis eu, căci pentru mine chiar este un trofeu greu de atins, dar cine ştie, poate într-o zi, Georgian...
M-ar ajuta enorm. În ultima perioadă, acest mers pe bicicletă a devenit încet, dar sigur un stil de viață și tot mai multe persoane apelează la acest mod de deplasare sănătoasă și ecologică. Dar iată ce se întâmplă atunci când tehnologia intră în mintea pasionaților de mișcare?
Este mai mult decât clar că trăim într-o eră în care duhneşte a tehnologie, iar acest lucru îl vedem la tot pasul. Așa au apărut au multitudine de biciclete electrice, perfecte pentru mediul urban din ce în ce mai aglomerat și a distanțelor mari de deplasare de acasă până la locul de muncă. Şi, în plus, unde mai pui că poţi ajunge în orice loc doreşti mai odihnit, mai fresh, mai capabil de orice.

Alte avantaje ale unui asemenea vehicul electric

Dacă aş avea o bicicletă electrică, m-aş bucura de următoarele avantaje:

- voi putea parcurge distanţe mari fără să obosesc: o bicicletă obişnuită poate deveni obositoare dacă voi parcurge 20 km.
- costuri foarte mici: reîncărcarea acumulatorului presupune costuri mai mici chiar şi decât un abonament cu mijloacele de transport în comun. În plus, aceste costuri nu se compară cu cele necesare pentru un scooter, o motocicletă sau o maşină.
- lipsa reglementărilor: bicicletele electrice pot fi conduse la fel ca şi bicicletele obişnuite: fără înmatriculare şi fără impozite, astfel că trebuie doar să respecţi Codul Rutier.

Ca orice lucru de pe lumea asta, aceasta are şi dezavantaje, dar pe mine nu mă sperie. Totuşi, vi le prezint:

- are greutatea mare: acumulatorul şi motorul electric cântăresc împreună undeva la 10 kilograme, care se adăugă la cele ale bicicletei în sine. Este oarecum greu să transport bicicleta, fiindcă locuiesc la bloc şi nu am unde să o las peste noapte decât pe scara blocului.
- preţul mare: bicicleta electrică are un cost semnificativ mai mare comparativ cu cele tradiţionale, acumulatorului şi motorul electric cântăresc şi la propriu, şi la figurat. Preţul unei biciclete electrice ajunge cu uşurinţă la 3.000 – 5.000 lei.

Tipuri de biciclete electrice întâlnite pe piaţă

În principal, bicicletele electrice pot fi categorisite în două mari categorii, în funcție de amplasamentul motorului. Dacă motoarele în butuc se găsesc integrate în roată, adesea de spate, motoarele amplasate central sunt direct integrate în construcția cadrului, în zona angrenajului pedalier. Biciclete cu motorul amplasat în locul butucului de spate mai sunt cunoscute și ca „direct drive”. Ele beneficiază de o unitate de propulsie mai rezistentă și mai rapidă, dar care nu produce cuplu foarte mare. Adăugând și greutatea considerabilă și rezistența la înaintare crescută, eficiența lor este mult redusă față de potențialul pe care îl au. Un avantaj îl constituie faptul că se pot reîncărca parțial atunci când sunt dezangrenate și pentru că nu au părți culisante sunt aproape complet silențioase.

Pedalare asistată vs. Putere constantă

Dincolo de toate tipurile de biciclete electrice, există două moduri de funcționare a motoarelor – cele care „te asistă” (te ajută în timpul pedalării) la pedalat și cele care furnizează același volum de putere indiferent de condiții.

Puterea este tot ce contează

Acest mod (throttle assist mode) funcționează precum un motor convențional, mai exact odată activat generează puterea indicată de utilizator, fără a ține cont de viteză sau dacă utilizatorul pedalează sau nu. Practic, mecanismul este asemănător cu o manetă de accelerație montată pe ghidon sau poate avea forma unui buton acționat cu degetele, cu care utilizatorul reglează nivelul de funcționare al motorului. Avantajele sunt clare, căci la porniri mai greoaie sau zone mai pretențioase, se poate apela la motor fără a fi condiționat de pedalare, dar acest lucru înseamnă un consum ridicat al bateriei. În alte țări sau regiuni, aceste biciclete electrice sunt supuse reglementării stricte, existând posibilitatea să fie nevoie de permis sau aprobări speciale pentru a le utiliza.

Autonomia şi bateriile; sau excelenţa de deplasare

Producătorii oferă întotdeauna estimări ale autonomiei diferitelor modele de biciclete electrice, dar acestea sunt aproximări și nivelul bateriei poate fi influențat de mai mulţi factori care țin de utilizare. Greutatea celui care o foloseşte, procentajul de pedalare, durata traseului, presiunea din anvelope și cât de încărcată este bicicleta, toți sunt factori care influențează foarte mult bateria. Chiar și cu același utilizator, pe același traseu, durabilitatea bateriei poate varia în funcție de direcție și viteză
vântului.

Ce motoare au…
Motoarele sunt clasificate în funcție de numărul de wați. În mod normal, motoarele bicicletelor electrice au de la 250W până la 1200W, iar cu cât există mai multă putere, cu atât mai mare va fi și consumul de energie. Mai pe înţelesul tuturor:

Voltaj – arată puterea potențială a bateriei. Un voltaj mai mare asigură o putere mai mare, iar valorile tipice sunt de 24V, 36V și 48V.

Amperi/oră – arată numărul de amperi care poate fi generat într-o oră, iar de regulă această valoarea variază între 8 Ah la 20 Ah.

Wați/oră – arată nivelul de putere stocat în baterie calculat în wați/oră. Acesta se obține înmulțind voltajul cu amperi/oră. În mod uzual, o bicicletă electrică va consuma undeva între 8 și 16 wați/oră pe fiecare kilometru parcurs, volumul variind în funcție de factori descriși în paragraful inițial al acestui capitol. Deci, calculând numărul de wați/oră și împărțindu-l la estimarea de wați/kilometru se poate obține o estimare realistă a autonomiei.

O baterie de 400 Wați/oră pe un teren plat unde se consumă 8 wați/oră per kilometru va avea o autonomie de 50 de kilometri (400Wh/8Wh/km=50 km), după care va fi epuizată complet.

Fiţi convinşi că nu în toate broşurile de prezentare veţi găsi aceste informaţii. Producătorii nu publică mereu aşa ceva, dar cu puţină cunoștință despre voltaj și numărul de amperi/oră, restul de valori pot fi deduse. De asemenea, eu vă recomand și câteva probe pe diferitele tipuri de teren pentru o idee mai clară a consumului de energie.

Sunt sisteme foarte avansate care oferă și o estimare în timp real a autonomiei, chiar și cu opțiune de afișare a distanței care se mai poate parcurge în funcție de nivelul bateriei.

Care bicicletă electrică este potrivită pentru mine?

Piaţa este plină de biciclete electrice. Ofertele sunt în toi, iar ca să facem o alegere potrivită, înseamnă o reală provocare, căci pe lângă motor, trebuie ţinut cont şi de cum arată bicicleta pe care  o doresc. Ce este îmbucurător, faptul că aproape toate tipurile de bicicletele au și omologi electrici.
Cum să cumperi o bicicletă electrică

La fel ca și cu achiziționarea unei biciclete clasice, cumpărarea unei astfel de biciclete de la orice magazine care oferă și serviciile post-vânzare atât de necesare, la standardul relevant, se remarcă drept cea mai bună idee. Personalul de specialitate al magazinului, care trebuie să posede cunoștințele necesare și specifice privind bicicletele electrice, se poate dovedi un atu extreme de important atât în cadrul procesului de achiziție, cât și după acesta. Practic, este asul din mânecă!

Există foarte mulţi oameni care intră într-un magazin de biciclete şi nu sunt în temă cu subiectul bicicletelor electrice, de aceea este bine ei să se îndrepte spre personal omologat. Vorbind cu aceşti oameni specializați în aceste produse, ajutorul va veni indiscutabil.

Firește, decizia de cumpărare aparţine fiecăruia, dar până acolo nu uitaţi să aveţi temele făcute: multe întrebări adresate vânzătorului, multe teste propriu-zise cu modelele și confruntarea multor broșuri de prezentarea, toate pentru a face o alegere cât mai bună.

Pe lângă acest tip de biciclete mai sunt şi trotinetele electrice şi hoverboardurile. Mai multe despre trotinete, îi invit pe cei interesaţi să fie prezenţi pe data de 16 iunie, în showroomul evoMAG, pe Splaiul Unirii nr. 257-259 din București, unde 40 de modele sunt gata să fie încercate.

Concluzii

Bicicletele electrice sunt o soluţie nemaipomenită pentru persoanele care vor să meargă pe distanţe lungi cu bicicletă, care locuiesc într-un mediu urban aglomerat, pentru a evita oboseala acumulată de regulă pe drum cu o bicicletă tradiţională.

Aceste biciclete pot fi utilizate şi prin folosirea pedalelor obişnuite, la fel ca şi cele tradiţionale, astfel că nu trebuie neapărat renunţat la plăcerea de a pedala.
Mai mult, costurile pentru reîncărcarea acumulatorului sunt foarte scăzute, singurul dezavantaj tehnic fiind greutatea mai mare, care, repet, face ca portabilitatea să aibă de suferit.

Din nefericire, preţurile bicicletelor electrice sunt încă destul de mari pentru majoritatea oamenilor din România, însă pe parcursul timpului acestea ar putea scădea, moment în care vor deveni atractive pentru o gamă mai variată de persoane.